• Analizează specificul detaliilor de portret ale picturii „Ștefan cel Mare” de Teodor Buzu.
  • Urmărește relația dintre ansamblu acestora și portretul moral al domnitorului Ștefan cel Mare, valorificat în textul dramatic propus.

DATE BIOGRAFICE

Barbu Ștefănescu Delavrancea

scriitor, orator şi avocat român, membru al Academiei Române

Alexandru Vlahuţă spunea despre Delavrancea că era „singurul dintre literaţii noştri care are într-adevăr un cap de artist. Natura i-a dat cu amândouă mâinile toate talentele care pot împodobi viaţa unui om. Delavrancea putea fi pictor mare, muzician mare, cum este scriitor şi orator mare. Temperament aprins, inima largă, de o sensibilitate aproape maladivă, suflet generos şi entuziast, întotdeauna mi-a făcut impresia unui erou pe care nimic nu ar putea să-l înspăimânte.”


Data și locul nașterii
S-a născut la 11 aprilie 1858, la Bucureşti, fiind al nouălea şi cel mai mic copil al unei familii modeste.
Origini, părinţi
Tatăl, Ştefan Tudorică Albu, era din ciobani vrânceni, la Bucureşti devenise căruţaş pe traseul Bucureşti-Giurgiu. Mama Iana (Ioana sau Ana), era „fiica văduvei Stana din Postrăvari, sat locuit de clăcaşi, de pe moşia familiei Filipescu”.
„Am dreptul şi onoarea de a vă spune: «Da, sunt ţăran!». Părintele meu nu a fost nici boier, nici negustor, ci ţăran, clăcaş împroprietărit la ’64… Sunt şi suntem prima generaţiune a neamului care a învăţat carte. În satul Sohatu veţi găsi pe unchii mei, pe verii mei primari, pe verii de-al doilea şi pe toate rudele şi nemeniile noastre, toţi ţărani, foşti clăcaşi şi însurăţei împroprietăriţi.“ (Din cuvântarea lui Barbu Delavrancea în Parlamentul României în 1894)
Studii


Şi-a început studiile cu lecţii particulare cu diaconul Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou. În 1866 învaţă la Şcoala de Băieţi Nr. 4, apoi la Şcoala Domnească, unde este înscris ca „Barbu Ştefănescu”. Îşi încheie studiile şcolare la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, una din cele mai prestigioase şcoli ale vremii, iar în 1877 intră la Facultatea de Drept.
Data şi locul morţii, locul de odihnă
S-a stins în zorii zilei de 30 aprilie 1918, la Iaşi, unde se refugiase cu familia după ocuparea Bucureştiului de către Puterile Centrale în timpul Primului Război Mondial. Îl doborâse o veche boală de inimă, agravată de circumstanţele politice. Delavrancea a fost înmormântat la data de 1 mai 1918, în cimitirul Eternitatea din Iaşi, fiind de faţă Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ion Petrovici, Mihail Dragomirescu, I.D. Ştefănescu, delegaţii guvernului, corpul diplomatic etc.
Căsătorit
A fost căsătorit cu Maria Lupaşcu (1862-1938), pe care a cunoscut-o când îi era profesor la pensionul Miller-Verghy. Maria (Marya) s-a licenţiat în filozofie şi matematică, fiind o profesoară apreciată, dar şi o admirabilă pianistă. Între anii 1912 şi 1927 Maria Delavrancea a fost directoarea Şcolii Centrale de Fete din Bucureşti.

Familia Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă


Copii


Cella (1887-1991) – o talentată pianistă şi profesoară de muzică. Este primul artist de origine română care a participat la sărbătorirea propriului centenar, în 1988, la Ateneul Român, unde a concertat alături de pianistul Dan Grigore. S-a stins din viaţă la 104 ani.

A publicat nuvele, un roman, lucrări de muzicologie şi un volum de memorii, Dintr-un secol de viaţă (1987).

Margareta (Bebe) (1888-1937) – licenţiată în litere şi filozofie, profesoară.

Niculina (Pica) (1890-1981) – pictor, a făcut studii la Bucureşti şi la Paris.

Henrieta (Riri) (1894-1987) – una din primele femei-arhitecţi din România. A avut o contribuţie importantă la formarea şcolii de arhitectură modernă românească. A proiectat case şi vile în Bucureşti şi la resortul Balcic de pe malul Mării Negre.











Mormântul lui Barbu Delavrancea la Iaşi.



Bustul lui Delavrancea (sculptor Cornel Medrea) din Parcul Central Timişoara.





Portret de Nicolae Grigorescu.


Activitatea literară

Debut literar

1876-1877
Începe să scrie în anii de studii la liceul „Sf. Sava”, publică versuri în ziarul România liberă.
1878
Publica primul volum, placheta Poiana lungă. Amintiri, semnată Barbu.
1883
Publica prima nuvelă publicată, Sultănica (în România liberă), semnată Argus.

Opere semnificative

1885
Volumul de nuvele Sultănica, semnat Delavrancea.
1909
Drama Apus de soare, prima din Trilogia Moldovei (premiera teatrală a
avut loc la 4 februarie 1909).
1910
Dramele Viforul şi Luceafărul.
1913
Comedia Hagi-Tudose (a fost publicată şi sub formă de nuvelă în 1882).

Mişcare/curent literar
Realism, naturalism.

Genuri, specii literare cultivate
Nuvela, povestirea, drama, basmul, proza poetică.

Influențe





Premii
A fost un mare admirator al culturii franceze şi a promovat legăturile culturale şi politice ale României cu Franţa. Ca scriitor, a fost influenţat de Honoré de Balzac, Gustave Flaubert şi îndeosebi Émile Zola.
A fost bun prieten cu Alexandru Vlahuţă (deveniseră fraţi de cruce) şi Ion Luca Caragiale. Cei trei prieteni îşi ziceau „Alecu, Iancu şi Barbu“.
Posteritate
Membru al Academiei Române (1912)
Premiul „Ion Heliade Rădulescu” al Academiei Române (1893) pentru volumul de proză Paraziţii.
Străzi numite „Barbu Delavrancea” sau „Barbu Ştefănescu Delavrancea” există în mai multe localităţi din România.

Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, în jurul
anului 1900


Numele tatălui lui Barbu Delavrancea apare în documente sub mai multe forme: Gheorghe Ştefănescu, Ştefan, Sohăţianu, Sohăţeanu, Plugaru, Tudoru, Ştefanu etc. La Sohatu şi printre negustorii de grâne din Bariera Vergului, al căror staroste ajunsese, în cartierul Orzari sau mahalaua Delea Nouă, era cunoscut cu numele de Ştefan Tudorică Albu, „Bălan“ sau „Calbălan“, după caii albi pe care îi înhăma la căruţă, precum şi după poreclele „Încurcă-Muscă“, sau „Ştefan Căruţă-Goală“, pentru că, în calitate de staroste, umbla cu căruţa goală pe drumul Giurgiului sau Olteniţei, căutând grâne de cumpărat sau depozite de cereale. Rudele îndepărtate ale lui Barbu Delavrancea locuiesc până în ziua de azi în satul Sohatu, purtând numele de familie Albu.

Fiind primar al Bucureştilor şi deputat în Parlamentul României, Barbu Delavrancea a susţinut Legea repausului duminical din 1899, arătând: „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii“, plecând la lucru în zori şi întorcându-se acasă noaptea, târziu. „Să le dăm dreptul de a-şi mângâia copiii, de a şi-i iubi şi de a şi-i creşte şi cunoaşte“. A ţinut şi convingătorul discurs patriotic: Lumină tuturora, pledând pentru „şcolarizarea gratuită a tuturor copiilor ţării, la toate nivelurile“ şi subliniind că incultura, ca şi mizeria, „este un dascăl periculos“. Trilogia Moldovei Delavrancea a început-o în vara anului 1908 aproape de Iaşi, la Goeşti, lângă Târgu Frumos, nu departe de Hârlău (de unde era originar Petru Rareş).

Fiind ministru al Lucrărilor Publice, Barbu Delavrancea a răspuns pozitiv unui memoriu al mocanilor care în 1911 deplângeau starea dezastruoasă a şoselei care pleca de la Focşani şi făcea legătura, prin munţi, cu Transilvania. Ca un omagiu pentru ţinutul al cărui nume îl adoptase, Delavrancea a răspuns prompt şi a dispus construirea şoselei. Lucrările de construcţie a drumului au fost efectuate doar până la Valea Sării, mandatul de ministru al scriitorului încetând în 1912, spre părerea de rău a mocanilor, care mult timp l-au pomenit pe acesta ca un mare binefăcător al lor. Tronsonul până la Valea Sării, aşa cum a rezultat în urma lucrărilor de la acea vreme, s-a remarcat prin soliditate, prin tehnica de drumuire, podeţele de piatră, ziduri de întărire a coastelor, rigole pavate. Drumul astfel aranjat a ţinut, în ciuda războaielor şi a zonei extrem de sensibile pe care o traversa, peste 100 de ani, cu micile retuşuri datorate trecerii timpului.

Teodor Buzu - Ștefan cel Mare

Apus de soare

de Barbu Delavrancea

Personaje

ŞTEFAN CEL MARE
Portretul lui Ştefan cel Mare, 1473 ŞTEFAN CEL MARE
BOGDAN
LOGOFĂTUL TĂUT
POSTELNICUL TOADER
VORNICUL JURJ
HATMANUL ARBORE
PâRCĂLABUL DRAGOŞ
PâRCĂLABUL ALEXA
PâRCĂLABUL GRUMAZĂ
PâRCĂLABUL ŞANDRU
PâRCĂLABUL COSTEA
PâRCĂLABUL NEGRILĂ
BĂTRâNUL ŞTEFUL, fost pârcălab
PAHARNICUL ULEA
CLUCERUL HRINCOVICI
VAMEŞUL CHIRACOLA
CLUCERUL MOGHILĂ
STOLNICUL DRĂGAN
JITNICERUL STAVĂR
PETRU RAREŞ
DOFTORUL IERONIMO DA CESENA
DOFTORUL ŞMIL
DOFTORUL KLINGENSPORN
ŢUGULEA MOGHILĂ
UN PIETRAR
UN CURTEAN
DOAMNA MARIA
IRINA, fata pârcălabului Dajbog, 1476
REVECA, fata comisului Huru, 1476
BĂLAŞA, fata pârcălabului Oană, 1484
ILINCA, fata pârcălabului Gherman, 1484
DOMNICA, fata hatmanului Arbore
ANCUŢA, fata pârcălabului Toader
OLEANA, fata vornicului Duma
FIRA, fata pârcălabului Dragoş
LISANDRA, fata pârcălabului Alexa
JOIŢA, fata pârcălabului Ivanco
NEAGA, fata pârcălabului Şandru
ILEANA, fata pârcălabului Ivaşcu
HERA, fata pârcălabului Grumază
STĂNIŞOARA, fata pârcălabului Ieremia
OANA
DOCHIA
Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari etc.
1

1.1 Examinează prenumele feminine din lista personajelor, împărțindu-le în trei categorii:
- prenume care au rămas în uz;
- variante arhaice ale unor
prenume în uz;
- prenume învechite şi ieşite din uz.

1.2 Cu ajutorul unui dicţionar de prenume, determină originea şi semnificaţia celor învechite.

2

2.1 Consultă un dicţionar de personaje biblice (sau Biblia) şi explică fraza „Va trăi cât Matusalem”.

2.2 Propune alte comparaţii prin care se poate exprima aceeaşi idee de longevitate.

Apus de soare de Barbu Delavrancea

Actul I

Scena II

OLEANA: E bine, Reveca?
REVECA: A! o minune! Ai zice că de când te-ai născut ţii furca-n brâu. Da... da... Inul curge din caier pe fus ca un fir de păr. Nici o gâlcă. Deştele tale mulg caierul, şi caierul se topeşte, şi fusul zbârnâie şi pluteşte parc-ar avea aripi. O! ciută zglobie, tu ai să ţii casa c-un fus... Dar tu, Oană, ce ispravă mi-ai făcut?
OANA: Mai am puţintel şi le nălbesc. Prea multe. şi nu mă plâng că sunt prea multe, dar pentru că sunt multe mă pui pe gânduri...
REVECA: Mă băiete, că porţi părul bălan ca plăieşii, ce spui? Ce gânduri?
OANA: Nu vedeţi ce de fâşii? şi încă trei cămăşi de in, dale doamnei, să le rup pentru slăvitul domn ăl mare...
ILINCA: Fa Oană, ţie ţi-e lene.
OANA: Ba...
BĂLAŞA: Fa Oană, ţie ţi-e foame.
OANA: Ba...
BĂLAŞA: Fa Oană, pe tine te ţine degeaba la curte.
OANA: Dă...
IRINA: Fa Onişor, cin ţi-a dat ţie betele astea de argint?
OANA: Slăvitul.
REVECA: Daţi pace fetei... Ce e, Oană, cu gândurile tale?
OANA: Ce să fie?... Prea multe fâşii... Prea multe...
REVECA: Nu-i trebuie? De ce te plângi?
OANA: Da... îi trebuie... Dar de ce aşa de multe?... şi buna doamnă, când mi le-a dat, mi-a zis: Până diseară să le faci... şi mai lungi, Oană, mai lungi. Şi-a oftat. Şi, plecând, am văzut-o făcându-şi cruce.
TOATE: Făcându-şi cruce?
OANA: Da... Mie îmi miroase a război...
TOATE: A!
ILINCA: Război... că de mult nu fusese... Aproape de doi ani... Şi se-mplinesc douăzeci de ani de când pârcălabii Gherman bietul tata şi Oană, tovarăşul lui, picară din turnul Cetăţii-Albe... Şi-a zis Oană lui Gherman: Scapă tu!... Şi-a răspuns Gherman lui Oană: Ba tu!... Şi s-au grijit amândoi, şi şi-au iertat păcatele unul altuia... Şi-a zis Oană lui Gherman: Ţie-l Dumnezeu pe Ştefan!... Şi-a zis Gherman lui Oană: Amin!... Ş-au pierit ei cu toţi ai lor...
IRINA: Sunt douăzeci şi şapte de ani încheiaţi de când pieri floarea Moldovei În zilele cuviosului şi iubitorului de Hristos, domnului Ioan Ştefan voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitorul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, la anul 6984 (1476), iar al domniei noastre al 20-lea curgător, sculatu-s-a puternicul Mohamed, împăratul turcesc, cu toate ale lui răsăritene puteri; încă şi Basarab voievod, cel numit Laiotă, venit-a cu toată ţara lui basarabească. Şi au venit să jăfuiască şi să prade Moldova; şi au ajuns până aici la locul numit Pârâul Alb. Şi noi, Ştefan voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea lor şi am făcut cu dânşii mare război, în luna iulie în 26 zile; şi cu voia lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de către păgâni. Şi căzură acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni. Tot atuncea au lovit tătarii Moldova de cea lature. Pentru aceasta binevoit-a Ioan Ştefan voievod a zidi acest templu (hram) întru numele arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a doamnei sale Maria şi a fiilor săi, Alexandru şi Bogdan, şi întru pomenirea şi întru amintirea tuturor drept credincioşilor creştini care au pierit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei noastre al 40-lea curgător, luna noiemvrie 8. la Războieni. Trosnea cetatea ridicată-n pripă de slăvitul nostru voievod... Flăcările se-nălţau până la cer... Şi el ţipa: Nu vă lăsaţi!... Şi pârcălabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: Nu ne-om lăsa, dar du-te... Şi comisul Huru, şi postelnicul Hrâncu îl târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, şi i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri noi... Şi s-au stins şi Hrâncu, şi Huru, şi Dajbog, cu toţi boierii mari şi mici, bătrâni şi tineri, până la unul, că Mohamed, văzându-i, a şoptit lăcrimând: Oh! ţara aceasta nu va fi a mea!... Şi sfântul s-a dus ş-a adunat plăieşii, şi-a adulmecat pe Mohamed lovindu-l de dinapoi şi din lături pân l-a trecut Dunărea... Şi-a pus piatra săpată unde a stat bătălia, mărturisind lumii: Aici, eu am fost frânt, să cunoască şi să ştie toată suflarea din ţară că a fost cu voinţa lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, şi lăudat să fie numele lui în veacul vecilor.
TOATE: Amin!
REVECA: În patruzeci şi şase de ani, treizeci şi trei de bătălii, două fără izbândă şi treizeci şi una de biruinţi! El să trăiască, şi Moldovei i-e bine!
ILEANA: Va trăi cât Matusalem, ştiu eu...
DOMNICA: Şi eu...
LISANDRA: Şi eu...
JOIŢA: Şi eu...
HERA: E înzăoat!
NEAGA: Când s-a născut, l-a scăldat în sânge de şerpoaică...
IRINA: Şi de vultur... Să se strecoare şi să se înalţe...

Scena V

(câteva luni mai târziu)


ŞTEFAN, alb ca zăpada, vine rezemat la braţul doftorului CESENA, BOGDAN, logofătul TĂUT, vornicul JURJ, hatmanul ARBORE, postelnicul TOADER, pârcălabii COSTEA, DRAGOŞ, ALEXA, ŞANDRU, paharnicul ULEA, stolnicul DRĂGAN, jitnicerul STAVĂR şi mai mulţi curteni, căpitani de oaste, copii de casă, hotnogi, hânsari etc.

ŞTEFAN (intră prin poarta turnului din dreapta cu tot alaiul): Staţi, copii! Opriţi unde am văzut pe doamna!
DOAMNA MARIA: Măria-ta!... (I s-aruncă-n braţe.)

ŞTEFAN: Ea, ca cea dintâi rândunică, îmi vesteşte primăvara... Cătaţi sub piciorul drept, şi de-ţi găsi cărbune, să-l beau în paharul meu de sărbătoare, că e bun de friguri; de-ţi găsi plumb, să-l topim, să-l turnăm într-o cană cu apă neâncepută, şi, din ce se va închega, voi vedea ce va veni mai apoi.. (Şade pe o laiţă de piatră.)

DOAMNA MARIA (îngenunchind): Ţi-e cald, măria-ta?... Ai căldură... năduşeşti...
ŞTEFAN: Vrei să-mi fie frig? Cesena, cum e mai bine: cald ori frig?
IERONIMO DA CESENA: Mai bine cald ca frig, ma preferisco recorito senza sentir il freddo .
PETRU RAREŞ: Cărbune, Măria-ta.
ŞTEFAN: A, e negru, dar mai negre sunt sprâncenele doamnei... Cine-ar avea inima aşa de mică şi aşa de neagră ca să ţie pică domnului lui?... Mario! Fii mândră de Bogdan al nostru... Io, Ştefan voievod, m-am pus la porunca lui, ca şi portarul Sucevei, ş-a biruit tocmai cum aş fi biruit şi eu... Nu e aşa, boieri? Nu e aşa, paharnice Ulea?... Nu e aşa?...
DOAMNA MARIA: Îl uitasem pe el, Măria-ta... Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare Bogdane! (Bogdan dă-n genunchi lângă doamna.)
ŞTEFAN: Să-mi dea vin de Cotnar... Vreau să beau în sănătatea doamnei ş-a fiului ei...
CESENA: Vin, pentru ce vin? Non, serenissime .
ŞTEFAN: Rareş!... (Rareş se duce repede pe uşa de pe terasă.) Doftore, te-am ascultat până azi... Mi-e sete... Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat în pântecele ei pe domnul de mâine al Moldovei... Voitiş?... E bine?... El nu are abur, ci suflet... Să-l plimbe în fiece zi până m-oi întrema... (Rareş vine cu trei pahare, două de argint şi unul de alabastru, frumos lucrat, ca un potir. Ştefan fărâmă între deşte cărbunele şi-l pune în paharul de alabastru. Doamna şi Bogdan iau paharele de argint. Ştefan ridică pe al său.) În sănătatea... Ah!... (Lasă paharul în jos.)
Maria-Voichiţa, a treia soţie a lui Ştefan cel Mare DOAMNA MARIA: Ce te doare, păcatele mele?
ŞTEFAN: Nimic pe domnul Moldovei... Ce e durerea?... Şi toate pe Ştefan Muşatin, fiul lui Bogdan şi nepotul lui Alexandru cel Bun... Dă de duşcă, Bogdane... (Ştefan soarbe paharul.) Cald...
CESENA: Să ne odihnim, serenissime.

ŞTEFAN: Să te odihneşti, doftore... În Italia se odihnesc mult principii... îî!... Ce-o fi durerea?
Geronimo (Ieronim) da Cesena fusese selectat de către postelnicul Tudor dintre trei candidaţi prezentaţi de Colegiul Medicilor din Veneţia. Postelnicul descria boala lui Ştefan cel Mare în modul următor: „Nu-şi poate mişca mâinile şi picioarele, dar altminteri se simte bine.” Geronimo da Cesena acceptă plata anuală de 500 de galbeni şi plecă spre Moldova la 2 ianuarie 1504. Deşi a fost asistat de încă doi medici, şi ei străini, nu a reuşit să-l salveze pe voievod. Nu se cunoaşte cauza exactă a morţii lui Ştefan cel Mare, dar se consideră că a suferit de cangrenă la picior şi podagră sau reumatism. CESENA: Odihnă, serenissime.
ŞTEFAN: Mă voi odihni, dar nu acum.

Scena VI


Paharnicul ULEA, stolnicul DRĂGAN şi jitnicerul STAVĂR rămân. OANA priveşte în toate părţile, vrea să se ducă şi se teme să n-o vadă.
PAHARNICUL ULEA: În curând scaunul Moldovei e văduv. Piciorul lui Ştefan se inflamează obrinteşte Încheieturile lui sunt prinse. Bietul domn! Mare a fost... că de mărimea lui nu mai sufla nici un boier... Ei, ce ziceţi?
STOLNICUL DRĂGAN: Ce să zicem?... Bogdan?... De viteaz n-are cum mai fi. Dar cred că după datină ar avea drept Ştefăniţă, din Ţarigrad, fiul răposatului Alexandru, feciorul cel mai mare al lui Ştefan...
JITNICERUL STAVĂR: Ş-apoi domn schilod cine a mai văzut? Chior? treacă-meargă... dar orb? Că n-are un ochi deloc. I l-a scos cu suliţa un călăreţ teuton la 26 octombrie 1497. Confruntare între oastea condusă de Ştefan cel Mare şi armata poloneză condusă de regele Ioan Albert, care se întorcea acasă după o invazie nereuşită în Moldova. Moldovenii tăiaseră parţial arborii de la marginea pădurii. Prăbuşindu-se peste cavalerii polonezi, trunchiurile de copaci i-au dezorientat şi au facilitat victoria moldovenilor. În imagine: Codrii Cosminului (100 km la nord de Suceava) astăzi. Cosmin... O! să-l fi văzut cu ochiul scurs pe obraz, ca un ou cu puiul prins spart de-o cloşcă nedibace, cum răgea snopind pe duşmani... ai fi zis că vedea mai bine cu un ochi decât cu doi...

PAHARNICUL ULEA: Ţara are nevoie de tihnă. Cu Bogdan, iar războaie.
STOLNICUL DRĂGAN: Ştefăniţă e nevârstnic. Vom alcătui o tutelă epitropie...
JITNICERUL STAVĂR: Din cei mai de seamă boieri... Hatmanul Arbore, pârcălabul Grumază şi d-ta, paharnice Ulea...
PAHARNICUL ULEA: Sâât! Nimic lui Arbore. Până n-o închide ochii şoimanul, să nu vorbim decât boierilor cu meteahnă. Din sfatul domnesc... lui Gavril Lepădatu şi comisului Roată. Atât. Ochiul vulturului bătrân clipeşte încă... Vărsa văpăi, mă frigea privirea lui... Sââât! (Tustrei ies pe poarta din dreapta.)

SARCINĂ INTERACTIVĂ

1

Potrivește fiecare definiţie în dreptul dregătoriei corespunzătoare.
Bazându-te pe cunoștințele tale despre conducerea unui stat contemporan (de exemplu, Republica Moldova), rescrie lista personajelor-dregători în termeni moderni.

                  • Jitnicer Dregător care avea grijă de magaziile cu grâne ale curţii domneşti. (DEX 1998)
                  • Logofăt Boier cu funcţia de preşedinte al divanului, care avea în grijă pecetea domnească şi întocmirea hrisoavelor domneşti. şef al cancelariei domneşti. (NODEX 2002)
                  • Pârcălab Dregător care stătea în fruntea unei cetăţi şi a ţinutului din jurul ei. (NODEX 2002)
                  • Stolnic Dregător care purta grija mesei domneşti, fiind şeful bucătarilor, al pescarilor şi al grădinarilor. (DEX 2009)
                  • Hatman Boier de divan în Moldova, care era însărcinat de domn cu comanda întregii oştiri, având în acelaşi timp şi funcţia de pârcălab şi portar al Sucevei. (DEX 1998)
                  • Vornic Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curţii, cu conducerea treburilor interne ale ţării, având şi atribuţii judecătoreşti. (DEX 1998)
                  • Postelnic Boier de divan care avea în grija sa odaia de dormit a domnitorului şi audienţele de la curte. (NODEX 2002)
                  • Clucer Dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curţii domneşti. (DEX 2009)

                  Lucru oral

                  2

                  Selectează câteva exemple de didascalii și argumentează rolul acestora în accentuarea conflictului interior trăit de protagonist.

                  3

                  Explică opoziţia exprimată de Ştefan în citatul:

                  DOAMNA MARIA: Ce te doare, păcatele mele?
                  ŞTEFAN: Nimic pe domnul Moldovei... Ce e durerea?... Şi toate pe
                  Ştefan Muşatin, fiul lui Bogdan şi nepotul lui Alexandru cel Bun...

                  4

                  4.1 Descrie portretul fizic al Oanei.
                  4.2 Comentează sugestia descrierii părului Oanei.
                  4.3 Explică ce rost au fâșiile la care lucrează Oana.

                  5

                  Apelând la cunoştinţele tale din mitologia universală şi folclorul românesc, înaintează exemple de superstiţii, ritualuri şi vrăji realizate pentru a-i conferi nou-născutului puteri extraordinare.

                  SARCINĂ SCRISĂ

                  6

                  După lectura textului integral al piesei Apus de soare, alege un personaj secundar şi descrie, într-un jurnal personal, din numele lui, evenimentele piesei.
                  Atenţie: personajele pot avea o atitudine diferită faţă de evenimente; nu toate personajele văd şi cunosc tot ce e reprezentat în piesă.

                  Ludoteca
                  Joc de rol
                  • Cinci elevi vor interpreta rolurile boierilor, ceilalţi vor viziona scena şi o vor discuta ulterior.

                  • Rolurile sunt: paharnicul Ulea, jitnicerul Stavăr, stolnicul Drăgan, Gavril Lepădatu, comisul Roată.

                  • Pornind de la atitudinile exprimate de primele trei personaje în scena VI, improvizaţi conversaţia lor cu Gavril Lepădatu şi comisul Roată. Cei trei îşi vor prezenta argumentele în favoarea lui Ştefăniţă şi vor încerca să-i convingă pe ceilalţi doi. Reacţia lui Lepădatu şi Roată rămâne la discreţia elevilor care le vor interpreta rolurile. Străduiţi-vă să utilizaţi un limbaj adecvat contextului.